Cornel Ivanciuc: S-a dus în Israel să se întâlnească cu un bărbat care era femeie
Vizita preşedintelui român în Israel a fost umbrită de declaraţiile sale din rândul trecut, cu privire la frontierele Siriei şi la statutul Palestinei. După geografia marinarească a lui Băsescu, Siria se învecinează cu Irakul, Libanul şi Palestina, ceea ce pune sub semnul îndoielii existenţa statului israelian, în aceeaşi cheie retorică cu declaraţiile antisioniste ale regimului de la Teheran. Presa israeliană a instituit un embargo draconic împotriva lui Băsescu, incât pentru prima dată în istoria Ţării Sfinte, se poate vorbi despre faptul că vizita unui şef de stat a fost complet trecută cu vederea de media locală. Nici un post de radio sau de televiziune nu a suflat un cuvinţel despre eveniment, dându-ţi senzaţia că Băsescu a trăit timp de două zile într-un univers paralel. Agenţia de ştiri “Anima News” comentează acid că pe site-ul Ministerului român al Afacerilor Externe figurează inexistentul stat Palestina.