MENIU

Cornel Ivanciuc: Ca EBA v-aduce vouă, papanaşi în bobi de rouă

Foto: Gardianul

Familia îi zice Bobiţă, iar târgul o alintă EBA, de la Elena Băsescu, numărul camionului Range Rover Sport cu care încurcă circulaţia. EBA nu glumeşte, EBA merge la război. EBA s-a retras din partid, pentru a candida la europarlamentare ca independentă. Drumul spre această decizie îndrăzneaţă a fost netezit de asperităţi, de consilieri plătiţi gras, nu se ştie de cine. Mai întâi, EBA cere drept la replică pentru mizeria de articol publicat de Associated Press, care atinge onoarea şi reputaţia ei, a tătălui sau şi a României, amin. Articolul este semnat de Alison Mutler, o englezoaică spelbă, care s-a luat cu un român.

Cuvintele lui Alison sunt injectate de ura Albionului împotriva Daciei: fiica ostentativă, păpuşa Barbie, ţopăie pe brâna mâtei, mutilează gramatica, pasăre de noapte care se întoarce în zori de la discotecă, manipulată de partidul tatânelui ei, - Pater Patriae  - pentru a vâna voturi, relaţie dubioasă cu fiul rivalului partidului, de care s-a despărţit spre uşurarea poporului. EBA îşi simte patria lezată, în urma acestor invective tipic englezeşti. Apoi, EBA sare la jugulara cotidianului La Reppublica, care cu catalepsia specifică presei italiene a publicat o poză cu cuplul Columbeanu, în care Monica era confundată cu EBA.

 

Citeşte mai mult în Gardianul 

Mai multe articole despre:
consilieri Elena Băsescu Associated Press EBA