Coralii ar putea fi cele mai bătrâne organisme marine din lume
Coralii din adâncurile apelor, aflaţi la aproximativ 400 de metri de coastele insulelor hawaiene, sunt mult mai bătrâni decât se credea, fiind cele mai vârstnice organisme marine din lume, aflate încă în viaţă.
La peste 4.000 de ani, coralul negru este cel mai bătrân organism marin în viaţă.
"Potrivit carbonului 14, polipii au doar câţiva ani, sau cel puţin asta e vârsta carbonului din ei, dar ei au fost înlocuiţi continuu mii de ani, pe acelaşi schelet", a declarat unul dintre cercetători.
Studiul a apărut pe 23 martie în revista "Proceedings of the National Academy of Sciences".
Cercetăriile anterioare pe bază de carbon arătau că coloniile de corali aurii din oceanele Atlantic şi Pacific trăiesc între 1.800 şi 2.740 de ani, dar rezultatele nu au fost acceptate de toţi biologii.
Coralii hawaieni din adâncuri sunt ameninţaţi direct de recoltarea pentru bijuterii şi de pescuitul comercial care distruge fundul oceanului. Relaţia foarte strânsă dintre coralii de apă adâncă şi suprafaţa apei înseamnă că ei pot fi afectaţi de schimbările naturale şi realizate de oameni la suprafaţa oceanului, incluzând acidifierea oceanelor, încălzirea globală şi alterarea stratificării.
Vechimea coralului este un strigăt către acţiune în plus, a spus cercetătorul Tom Guilderson.