MENIU

Copiii români cu probleme comportamentale pot fi trataţi gratuit, într-un nou centru

<descriere>

Primul centru de educaţie emoţională şi comportamentală pentru copii, deschis, astăzi, în Capitală, de Salvaţi Copiii România, va oferi servicii gratuite de evaluare psihologică şi psihiatrică şi tratament pentru aproximativ 800 de copii anual.

Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că la nivel european unul din cinci copii prezintă o problemă de sănătate emoţională sau comportamentală, dar mai puţin de un sfert dintre aceştia beneficiază de servicii adecvate de evaluare, consiliere şi intervenţie psihologică.

O bază de date cu privire la copiii cu tulburări comportamentale din România nu a fost întocmită până în prezent, astfel că, prin raportare la datele europene, pentru România estimările arată că 13% dintre copii pot dezvolta o tulburare de anxietate (572.461 copii), 5% dintre copii pot dezvolta ADHD (220.177 copii), iar 3.5% dintre copii prezintă risc de depresie clinică (154.124 copii).

Centrul deschis de Salvaţi Copiii are o echipă de 12 specialişti care vor oferi servicii gratuite de evaluare clinică prishiatrică şi psihologică a copiilor şi adolescenţilor, consiliere şi psihoterapie individuală şi de grup, programe de dezvoltare e abilităţi sociale şi emoţionale pentru preşcolari şi şcolari, programe educaţionale şi grupuri de sprijin pentru părinţi. De asemenea, în cadrul centrului vor fi desfăşurate programe de pregătire pentru profesioniştii din sistemele de sănătate, educaţie şi protecţie socială - psihiatri, medici de familie, asistenţi medicali şi psihologi clinicieni, psihologi şcolari, medici de familie si pediatri, asistenţi sociali, logopezi.

Centrul de educaţie emoţională şi comportamentală pentru copii oferă servicii pentru copiii şi adolescenţii cu probleme de sănătate mentală - copii cu depresie, anxietate, tulburări de ataşament, ADHD, tulburări de conduită, comportament agresiv etc. - sau cu risc de a dezvolta astfel de probleme, de exemplu copiii care trec prin experienţe traumatizante de viaţă, care provin din familii dezorganizate sau defavorizate socio-economic, precum şi pentru părinţii acestora.

„Primii şapte ani de viaţă reprezintă perioada optimă pentru promovarea sănătăţii sociale şi emoţionale şi prevenirea tulburărilor de sănătate mentală. Experienţa şi studiile realizate până acum ne-au arătat că intervenţiile timpurii scad costurile din sistemul de sănătate şi reduc consecinţele negative ale acestor probleme asupra familiei şi comunităţii. Din păcate, sistemul sanitar în domeniul sănătăţii mentale în România este orientat excesiv spre intervenţie, în detrimentul prevenţiei, iar serviciile sunt oferite preponderent în mediul spitalicesc, neexistând niciun fel de colaborare între medicul de familie, psihologul din şcoală sau grădiniţă, medicul psihiatru, cadrele didactice şi asistentul social. Dorim să schimbăm aceste lucruri şi să oferim servicii integrate într-un mediu prietenos, nestigmatizant”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte al Salvaţi Copiii România.

Centrul, situat lângă Tribunalul Bucureşti, este un proiect al Salvaţi Copiii, realizat cu susţinerea Guvernului norvegian.