Contractul Ministerului Mediului cu Ars Advertising conţine ilegalităţi, susţine ANRMAP
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, Cristina Trăilă, a afirmat, marţi, că ministerul Mediului nu a respectat prevederile legale privind achiziţiile publice în cazul contractului încheiat cu Ars Advertising.
Cristina Trăilă, preşedintele ANRMAP, a prezentat marţi concluziile raportului de control efectuat de Autoritate la Ministerul Mediului, control care a vizat Programul Operaţional Sectorial de Mediu. Trăilă a spus, în faţa membrilor Comisiei parlamentare de anchetă în cazul Nemirschi, că ilegalităţile au început încă din 2008 când a fost încheiat contractul iniţial pentru promovarea a patru axe din cele cinci ale Programului. Licitaţia din octombrie 2008 a fost organizată astfel încât câştigătoare a fost oferta cea mai dezavantajoasă pentru autoritatea contractantă. "S-a punctat excesiv partea de resurse umane astfel că punctajul operatorului economic ce a câştigat să fie excesiv de crescut, iar ponderea preţului mult prea mică. Astfel a câştigat operatorul economic cu preţul ridicat", a declarat Trăilă.
De asemenea, controlul ANRMAP a relevat că nu a existat justificare legală pentru procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare având ca obiect achiziţia serviciilor privind campania de promovare a Programului Operaţional Sectorial Mediu, lotul difuzare-publicare, contract încheiat în aprilie 2009. Decizia negocierii cu un singur ofertant a fost luată deşi nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru această procedură, susţin controlorii ANRMAP. "Autoritatea contractantă a invocat motive de natură tehnică preferând să negocieze cu acelaşi operator economic pentru a asigura continuitatea şi identitatea campaniei", a spus Trăilă precizând că argumentul este nevalid deoarece Ars Advertising s-a ocupat doar de difuzarea spoturilor, nu de partea de creaţie. "A invoca continuitatea în condiţiile în care creaţia este furnizată de un alt operator economic decât cel iniţial nu se justifică", a spus Cristina Trăilă.
Ea a contestat şi invocarea de către Ministerul Mediului a motivului urgenţei atribuirii contractului, urgenţă cauzată de exigenţele Comisiei Europene. Trăilă a spus că ministerul avea ca alternativă la încredinţarea directă o licitaţie restrânsă, procedură care durează maxim 30 de zile. De asemenea, oficialii de la Mediu ar fi trebuit să se îngrijească din vreme de această campanie. "Putem vorbi de circumstanţe imprevizibile când se ştia încă din 2008 de Axa 3 şi de promovarea ei?", s-a întrebat Trăilă.
O altă critică majoră conţinută în raport se referă la faptul că nu a existat o negociere reală între autoritatea contractantă şi ofertant din moment ce oferta nu a fost deloc diminuată, dimpotrivă crescută cu 5000 de lei. În consecinţă, ANRMAP a aplicat amenzi contravenţionale de 70.000 de lei şi a sancţionat mai multe persoane cu avertisment scris. Totodată, raportul recomandă sesizarea Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi deoarece contractul s-a încheiat cu bani europeni, iar Autoritatea trebuei sesizată. Trăilă a atras atenţia că există riscul ca oficialii de la Comisia Europeană să limiteze fondurile pentru mediu acordate României de către UE. "Sancţiunea cea mai dură se referă la corecţii financiare pentru că este vorba de fonduri europene. Orice abatere de la reglementările în vigoare este sancţionată", a conchis Trăilă.
Comisia de anchetă a Camerei Deputaţilor analizează atribuirea directă de către Ministerul Mediului a unui contract de publicitate în valoare de 500.000 de euro firmei Ars Advertising.
Nemirschi este cercetat şi de procurori, după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat, pe 23 iunie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul ministrului, pentru cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţiile de avere. ANI s-a sesizat din oficiu după ce presa a semnalat existenţa unor neconcordanţe între declaraţiile de avere depuse de ministrul Mediului în data de 5 ianuarie 2009, respectiv în 15 iunie 2009.