Contador a câştigat Turul Franţei
Ibericul s-a impus pentru a doua oară Le Tour, după 2007. Podiumul actualei ediţii a fost completat de Andy Schleck şi Lance Armstrong.
I-a fost mult mai greu lui Alberto Contador să câştige a doua oară Turul Franţei, decât în 2007. Acum a trebuit să lupte inclusiv împotriva propriei echipe, Astana, pusă în slujba legendarului Lance, în frunte cu directorul Johann Bruynnel.
"La sfârşitul fiecărei zile îmi ziceam: uite, încă o zi care s-a dus. Acum, că s-a terminat, e foarte bine. Sunt fericit", explică ibericul starea cotidiană de stres pe care a trăit-o în ultimele trei săptămâni. În ceea ce priveşte o comparaţie între cele două ediţii câştigate, el a spus: "În 2007, totul s-a jucat la ultimul contra-cronometru. În acest an chiar trebuia să ai picioare ca să te impui, să fii zilnic într-o formă fizică bună. Pe de altă parte, dacă acum doi ani Turul a fost unul fizic, acum a fost o combinaţie de mental cu fizic".
Alberto Contador are 26 de ani şi deja două Mari Bucle câştigate. Este considerat pe bună dreptate succesor al lui Lance Armstrong şi chiar are şanse să-i calce pe urme americanului, dacă ţinem seama de faptul că, la vârsta lui Contador, texanul nu gustase încă din cupa succesului. Acum a ajuns şi el la 38 de ani, a încheiat pe locul trei Le Tour 2009 şi nu s-ar mai opri din alergat. Îi va părăsi pe kazahii de la Astana şi cu tot cu director se va întoarce pe continentul american, la o nouă echipă, RadioShack, cu care va veni în Franţa în 2010.
Pe locul doi al actualei ediţii a încheiat tânărul luxemburghez Andy Schleck (24 ani), care vine dintr-o familie cu tradiţie în ciclism, tatăl său, Johnny, fiind concurent în Turul Franţei şi La Vuelta, între 1965 şi 1974. În afara lui Armstrong, Andy este singurul care poate rivaliza cu Contador pe munte, iar în viitorul apropiat va fi cu siguranţă challengerul numărul 1 al spaniolului poreclit "Pistolarul".
Duminică după-amiază, în ultima etapă, primul a trecut linia de sosire britanicul Mark Cavendish, care a semnat a şasea sa victorie de etapă în Le Tour 2009, dovedind încă o dată că este cel mai bun sprinter al planetei.