Consumul de ciocolată combate infarctul
Un studiu realizat la Stockholm arată că supravieţuitorii unui infarct care mănâncă cel puţin de două ori pe săptămână ciocolata reduc riscul de a muri din cauza afecţiunii inimii.
Potrivit unui studiu realizat de o echipă de specialişti de la Institutul Karolinska, din Stockholm, supravieţuitorii unui infarct care mănâncă cel puţin de două ori pe săptămână ciocolată reduc riscul de a muri din cauza afecţiunii inimii.
Cercetarea a fost efectuată pe 1169 pacienţi, cu vârste cuprinse între 45 si 70 de ani, care au suferit un infarct în perioada 1992 si 1994.
Aceştia au fost chestionaţi cu privire la regimul alimentar şi consumul de ciocolată, fiind monitorizaţi mai bine de un deceniu. Rezultatele au arătat că bolnavii care mâncau câteva bucăţi de ciocolată de două sau de mai multe ori pe săptămână reduceau cu 66% riscul să moară din cauza unor probleme cardiace.
Cercetătorii nu au precizat care ar fi efectele conexe consumului de ciocolată, recomandând doar consumul de ciocolată neagră.