Construcţia noului terminal Plecări al Aeroportului Băneasa ar putea începe peste două săptămâni
Compania de smart flying Blue Air ar putea începe lucrările la terminalul Plecări al Aeroportului Băneasa peste două săptămâni, în funcţie de obţinerea aprobărilor de demolare din partea aeroportului, a declarat directorul general al companiei, Adrian Ionaşcu.
"Am obţinut autorizaţiile de la Primăria Sectorului 1 şi din partea aeroportului Băneasa pentru demararea lucrărilor. Nu putem să ne apucăm de construcţia noului terminal Plecări pe Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu până nu obţinem şi acordul de demolare din partea reprezentanţilor aeroportului", a spus Ionaşcu.
Fostul director
general al Blue Air, Gheorghe Răcaru declara în februarie că lucrările
la terminalul Plecări al Aeroportului Băneasa au fost preconizate
să fie demarate, cel târziu, în luna aprilie, după obţinerea
autorizaţiilor de construcţie.
Noul terminal de Plecări al Aeroportului Băneasa, care va fi construit
de Blue Air printr-o investiţie de aproximativ 10 milioane de euro, ar
putea fi finalizat în opt luni de la obţinerea aprobărilor de
construcţie. Potrivit reprezentanţilor companiei, constructorul care va
efectua lucrările la terminalul plecări ar putea fi firma Romstrade.
Reprezentanţii Aeroportului Băneasa au subliniat că, după construirea
noului terminal, aeroportul va avea o capacitate de peste două milioane
de pasageri şi, implicit, va creşte profitul şi, nu în ultimul rând, se
vor îmbunătăţii condiţiile oferite pasagerilor.
"Dacă în 2007 aproximativ patru milioane de călători au tranzitat
Aeroportul Băneasa, peste câţiva ani numărul va creşte la peste opt
milioane de pasageri", estimau oficialii aeroportului.
Potrivit reprezentanţilor companiei, Blue Air va investi, în următorii
ani, circa 55 milioane de euro în terminalul Plecări şi pista de pe
aeroporturile Băneasa şi Bacău.