Constatul amiabil a mărit tentativele de fraudă, cel mult 50% din cererile de daune au fost avizate
Asigurătorii au sesizat tentative de fraudă după introducerea procedurii de constatare amiabilă şi au mărit numărul de angajaţi în departamentele de daună, avizând mai puţin de jumătate din cererile de despăgubire, în condiţiile în care multe sunt completate greşit.
"O situaţie apărută odată cu introducerea procedurii este legată de înţelegerile verbale între semnatarii constatului amiabil - prieteni, vecini etc -, care duc la escaladarea fenomenului de fraudă pe RCA", a declarat pentru NewsIn Cristian Răducan, şeful serviciului Daune al EuroIns România.
El a explicat că, în cazul în care există suspiciuni de fraudă, se recurge la reconstatări, la analiza cazului, fotografii sau deplasări la locul accidentului. "Din toate acestea rezultă întârzieri ale finalizării dosarului de daune", a afirmat Răducan.
EuroIns s-a confruntat şi cu situaţii legate de creşterea duratei de deschidere a unui dosar de daune, mai ales din cauza timpului alocat verificării datelor din formularul de constat amiabil şi a stabilirii vinovăţiei, a precizat reprezentantul companiei.
Răducan susţine că numărul mare de persoane implicate în evenimentele rutiere face ca aglomeraţia de la secţiile de la poliţie să se mute în centrele de Daune.
"Ca o măsura de prevenire a acestor situaţii, EuroIns România a crescut numărul de angajaţi în departamentul Daune, angajând persoane cu experienţă în interpretarea codului rutier", a mai spus Răducan.
Astra Asigurări s-a confruntat până în prezent cu probleme legate de modalitatea de completare a formularelor şi cu probleme de neacceptare a părţii de răspundere în accident (culpă comună), potrivit preşedintelui directoratului societăţii, Radu Mustăţea.
"Suntem de părere că vom avea în continuare astfel de probleme", a afirmat Mustăţea.
Nemulţumiri legate de modul de completare al formularului de constatare amiabilă au fost menţionate şi de directorul departamentului de asigurări generale al Generali Asigurări, Adrian Marin.
"De multe ori nu sunt completate toate rubricile, iar împrejurările bifate nu corespund cu descrierea şi schiţa accidentului. În plus, am constatat cu surprindere că mulţi şoferi nu cunosc prevederile codului rutier privind conducerea pe drumurile publice", a explicat Marin.
El a menţionat că Generali Asigurări a avut solicitări neobişnuite, cum ar fi cele de deschidere a dosarelor pe constatare amiabilă pentru "avarii datorate terţilor numai la parbriz".
"Putem spune că am soluţionat toate cererile, cele atipice fiind rezolvate prin trimiterea unui răspuns scris păgubitului", a mai spus Marin.
Între 22 şi 50% din daune avizate prin constat amiabil
Astra Asigurări a avizat în luna iulie 50% din daune prin constatare amiabilă. "În perioada 1 iulie - 31 iulie au fost avizate 1.143 de dosare cu constat amiabil, numărul total de dosare deschise de Astra în baza formularului de constat amiabil la nivelul ţării în perioada menţionată ridicânduse la 2.286", a declarat Mustăţea.
În cazul Generali Asigurări, daunele avizate prin constat amiabil reprezintă circa 22% din total până pe 15 septembrie, în condiţiile în care compania a avizat peste 1.444 de daune prin acest program.
La EuroIns, aproximativ 30% din daune au fost avizate până la jumătatea lui septembrie, din totalul de circa 2.000 de dosare deschise pe procedura constatului amiabil, procentul fiind în continuă creştere, potrivit şefului serviciului Daune al EuroIns România.
Şoferii vehiculelor implicate în accidente rutiere uşoare, fără victime, nu mai sunt obligaţi, începând de la 1 iulie, să meargă la poliţie pentru a obţine autorizaţia de intrare în reparaţie, dacă vor completa şi depune la companiile de asigurare formularul tipizat de constat amiabil.
Procedura se aplică numai când sunt îndeplinite concomitent patru condiţii: s-a produs un accident rutier doar cu pagube materiale, fără vătămări corporale, au fost implicate maximum două vehicule, care deţin RCA valabil la data producerii accidentului, accidentul are loc pe teritoriul României şi nu a fost comisă o infracţiune prevăzută de Codul Rutier.
Conducătorii auto implicaţi într-un asemenea accident trebuie să completeze şi să semneze documentul de constatare amiabilă de accident şi să-l depună la societatea de asigurare la care încheiată poliţa RCA sau la asigurătorul celuilalt proprietar de autovehicul, dacă vrea despăgubiri.
Dacă una din părţi nu este de acord cu semnarea acestui document, atunci constatarea accidentului va putea fi făcută numai de unitatea de poliţie competentă.