Constantin Niţă: Impozitul forfetar nici nu ar fi trebuit să fie introdus
Ministrul pentru IMM-uri, Comerţ şi Mediu de Afaceri, Constantin Niţă, susţine la Realitatea FM că în perioada imediat următoare va fi promovat un proiect de lege privind investiţiile de risc, prin care statul se implică direct în anumite firme, în acţionariat, pe perioade scurte, pentru a putea permite acelor firme să iasă pe pieţele externe.
"Ne interesează investiţiile în inovaţii, mai ales în domenii de vârf, precum electronică, calculatoare", spune Constantin Niţă.
Potrivit ministrului, statul poate să intre până la 50% într-o societate comercială şi va fi o garanţie pentru aceasta. Pe de altă parte, Constantin Niţă a precizat că statul va intra doar ca sprijin pe un domeniu sau o piaţă şi nu are interesul să se implice în managementul acestor societăţi.
Ascultă mai mult la Realitatea FM.