MENIU

Confruntări între extrema dreaptă şi antifascişti la Nottingham

Violenţe în Marea Britanie

Confruntări violente în Anglia, între poliţie şi membrii unei grupări de extremă dreapta şi ai unei organizaţii antifasciste. La Nothingam, 11 oameni au fost arestaţi, iar o poliţistă a fost uşor rănită.

Aproape 500 de membri ai Ligii Engleze pentru Apărare au organizat o manifestaţie împotriva islamismului radical din Marea Britanie. Protestatarii au cântat imnul naţional şi cântece ale suporterilor echipelor de fotbal. \"Ne vrem ţara înapoi\", au strigat ei, agitând pancarte pe care scria \"Protejaţi femeile, spuneţi nu împotriva legii islamice sharia\".

O contramanifestaţie a Uniunii Împotriva Fascismului a avut loc în apropiere, deşi poliţia le-a cerut membrilor acestei organizaţii să se îndepărteze de extremiştii de dreapta. Oamenii legii au fost nevoiţi să intervină în forţă pentru a preveni o confruntare directă între cele două grupuri.