MENIU

Conducerea PSD l-a suspendat pe Constantin Conţac de la şefia filialei Botoşani

Foto: psd.ro
Conţac susţine că este în continuare şeful PSD Botoşani

Liderii PSD l-au sancţionat luni pe unul dintre şefii de filială care şi-a criticat superiorii. Este vorba de şeful filialei Botoşani a partidului, Constantin Conţac. El a fost suspendat din funcţie, după ce l-a criticat pe vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita.

Propunerea de a-l suspenda pe Conţac i-a aparţinut lui Mircea Geoană, după ce liderul de la Iaşi, Gheorghe Nichita, le-a prezentat colegilor săi extrase din presă în care era atacat de şeful de la Botoşani, conform NewsIn.

După rezultatele electorale slabe din Botoşani, Nichita a fost desemnat recent de Mircea Geoană să valideze orice decizie a filialei conduse de Conţac. Potrivit presei locale, Nichita a refuzat să numească directori de deconcentrate propuşi de Conţac pe motiv că sunt rudele acestuia. În replică, Conţac a spus că, Nichita încearcă prin nişte măsuri de dictatoriale să devină un fel de lider al regiunii Nord Moldova.

Cel care a plătit cu funcţia nu ştie nimic şi susţine că este în continuare şeful PSD Botoşani.
Mai multe articole despre:
PSD Botoşani Constantin Conţac