Conducerea Camerei a aprobat cu amendamente regulamentul Comisiei în cazul Udrea
Sever Voinescu, secretarul Camerei Deputaţilor, a declarat, la finalul şedinţei Biroului Permanent de marţi, că a fost aprobat Regulamentul Comisiei de anchetă pe Turism, cu modificarea a două prevederi "excesive" -menţionarea sălii şi pedeapsa "conform legii penale" pentru împiedicarea activităţii Comisiei.
Voinescu a precizat că au fost discuţii în legătură cu două prevederi care au părut membrilor Biroului Permanent "excesive". "Prima a fost referitoare la stabilirea sediului, o chestiune formală. Practic, ca niciodată, Regulamentul acestei Comisii stabilea-când se spunea că sediul este la Palatul Parlamentului, adresa cutare în Camera Deputaţilor-şi sala, ceea ce a părut excesiv. Lucrul ăsta a fost eliminat", a spus secretarul democrat-liberal al camerei. În articolul 1, aliniatul 2 al Regulamentului Comisiei de anchetă se prevedea faptul că acest for îşi desfăşoară activitatea în sala I. G. Duca.
"De asemenea, a fost eliminat un alt punct excesiv care spunea că împiedicarea activităţii Comisiei se pedepseşte conform legii penale. Evident că, printr-un asemenea Regulament, nu putem inventa infracţiuni, oricât de mult şi-ar dori unii să facă asta, şi atunci Biroul Permanent a aprobat un amendament care spune că împiedicarea activităţii Comisiei se pedepseşte conform legii pentru că, până la urmă, infracţiunile sunt fapte extrem de grave, dar nu epuizează felul în care cineva poate împieta asupra activităţii acestei comisii", a mai spus Voinescu. Prevederea eliminată de Biroul Permanent se afla în articolul 7 al Regulamentului Comisiei care verifică sumele cheltuite de Ministerul Turismului pentru promovare.
Voinescu a mai spus că au mai fost şi alte propuneri de amendare a Regulamentului, însă s-au respins la vot. "Regulamentul s-a votat articol cu articol, pe cele mai multe a fost unanimitate, pe câteva au fost evident voturi împărţite după cunoscuta falie politică", a spus secretarul democrat-liberal al Camerei Deputaţilor.
Mai multe articole despre:
comisie
Elena Udrea
Camera Deputaţilor
comisie parlamentară
Sever Voinescu