MENIU

Conducerea Azomureş a decis ca alţi 300 de angajaţi să intre în şomaj tehnic

Foto: moneyline.ro

Conducerea unităţii Azomureş a decis marţi, 19 mai, ca 300 dintre cei 2.000 de angajaţi să fie trimişi în şomaj tehnic. Pentru că s-a restrâns activitatea combinatului, şefii de secţii au hotărât să trimită o parte din muncitori acasă.

Pe de altă parte, conducerea Sindicatului "Alternativa 2002" din Azomureş declara luni pentru NewsIn că, în urma unei întâlniri cu patronatul, s-a convenit ca muncitorii care lucrează la secţiile NPK şi Amoniac să intre în şomaj tehnic începând cu 20 mai.

"Este vorba de aproximativ 600 de angajaţi afectaţi de această măsură, aici intrând şi cei 150 de muncitori care au fost trimişi în şomaj tehnic şi sunt deja acasă de câteva săptămâni", a declarat Maria Dăndărău, secretarul general al CNSLR Frăţia Mureş, la care este afiliat sindicatul din Azomureş.

"Cifra poate să fluctueze, pentru că mai rămân cei de la întreţinere şi specialiştii, iar dacă aceştia intră în concediu legal sau medical sunt chemaţi de acasă cei din şomaj. De aceea nu putem spune o cifră exactă, dar afectaţi sunt toţi cei care lucrează la aceste scţii. Măsura de şomaj tehnic se preconizează să se întindă până în 31 iulie, dacă nu se primesc mai devreme comenzi", a mai spus Maria Dăndărău.

Aceasta a precizat că, pe timpul şomajului tehnic, muncitorii primesc 75% din salariu şi că nici alte drepturi nu le sunt încălcate. "Vestea bună este că orice angajat îşi va petrece concediul de odihnă în perioada stabilită la începutul anului, iar şomajul îi va fi întrerupt. Deasemenea, primele vor fi primite în continuare, aşa cum erau stabilite iniţial", a declarat Maria Dăndărău.

Mai multe articole despre:
combinat angajaţi şomaj Azomureş