MENIU

Conducerea Arcelor Mittal a anunţat că va închide cocseria în aprilie

Foto: RTV

Cocseria din cadrul Combinatului ArcelorMittal Galaţiva fi închisă în luna aprilie. În cocserie lucrează peste 1.400 de oameni.

Niciunul dintre ei nu va fi dat afară, însă rămâne deschisă lista plecărilor voluntare. Cei care nu vor pleca de bună voie vor fi relocaţi în cadrul combinatului. Cocsul necesar oţelăriei va fi importat din Polonia la un preţ mai mic.

Sindicatele sunt nemulţumite pentru că nu au fost consultate. Concernul siderurgic Arcelor Mittal a anunţat că îşi va reduce la jumătate producţia în combinatele din Europa, începând de luna viitoare.

Directorul general al ArcelorMittal Galaţi, Augustin Kochuparampil, a declarat că nu va cere ajutor de stat, după ce a anunţat că vor fi închise ultimele trei baterii de cocsificare care mai funcţionau la Uzina CocsoChimică.

El a explicat că o reducere suplimentară a producţiei de cocs sub nivelul minim acceptat ar fi pus în pericol activitatea combinatului. În prezent, pe stoc, sunt 150.000 tone de cocs.

Mai multe articole despre:
sindicate şomaj arcelormittal