Concurs REALITATEA.NET: Weekend de pomină la Paris

Place des Vosges sau "Socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg". Este o diferenţă radicala între a străbate Parisul aproape în toate direcţiile, la început (într-o prima vizită în "oraşul luminilor"), întotdeauna în viteza maşinii sau a unui autobuz, doar reuşind să zăreşti unele locuri pline de farmec, unele care îţi trezesc amintiri de acasă, amintiri legate de un Bucureşti aproape dispărut, altele care îţi trezesc curiozitatea şi altceva, când revii, însoţit de aparatul de fotografiat, pur şi simplu hoinărind. Aşa s-a întamplat, în urmă cu câţiva ani.

De mai multe zile, aflasem că Parisul şi Londra urmau să-şi facă mărturisiri de prietenie nezdruncinată pe durata unei saptămâni. Câteva magazine cu un specific ceva mai "british" (dacă nu chiar "total british") aveau să participe la această manifestare de prietenie. Cele mai importante urmau sa fie, desigur, "British Airways" şi "Old England". Dar nu aici se află ceea ce îmi atrăsese atenţia, ci în faptul că, la sfârşitul săptamânii, în Place des Vosges nu departe de rue de Rivoli, îşi dădeau întâlnire mai multe automobile englezeşti, din colecţia anilor 50 printre care, Bentley si Jaguar, două taxi Barbour si Filofax, precum şi două autentice autobuze cu etaj, genul double-decker. Sfârşit de săptămâna atractiv, mi-am spus, cu atât mai mult cu cât şi vremea deosebit de agreabilă ţinea, parcă, cu noi! Odată ieşiti din metrou, la staţia St Paul, pe oricare străduţă ai lua-o, ajungi fără prea mare greutate în Piaţa Vosges.

Faţade de epocă, magazine de tot felul, cafenelele cu măsuţele revărsate pe trotuare, toate promiteau o agreabilă după-amiază. Şi am pornit în căutarea faimoselor automobile (trebuie sa mărturisesc că am o adevarată slăbiciune pentru mărcile englezeşti!) Din mai multe direcţii, se auzeau muzici diferite, fie de jazz, fie clasică. Dar nici urmă de automobile.

Am continuat căutarea pe laturile următoare ale pieţii. M-am uitat chiar şi pe străduţele învecinate. Pâna la urmă am intrat în parc, am înconjurat statuia lui Ludovic al XIII-lea, doar doar voi descoperi urma lor. Ceea ce mă surprindea, în mod deosebit, erau calmul şi relaxarea, domnind în acest loc, când, normal, zona ar fi trebuit sa fie în plină agitaţie. Într-un târziu, am renunţat să mai aştept venirea faimoaselor automobile. Cu atât mai mult, cu cât făcusem turul pieţei de aproape 3 ori. Cu părere de rău şi contrariată foarte, am părăsit piaţa pe una din străduţe, la întâmplare. Şi tot din întâmplare am ajuns, din nou, şi pentru a câta oara ?! pe malurile Senei şi, apoi, pe bulevardul Saint Germain. Şi aici, în faţa bisericii, dacă n-am găsit autobuzele englezeşti, am regăsit vechile autobuze pariziene, folosite ca scenă de poezie, în acel sfârşit de săptămâna "de pomină".