Conceicao: Este frustrant să pierdem aşa două puncte, acum depindem de ceilalţi
Antrenorul campioanei CFR Cluj, Antonio Conceicao, a declarat, vineri, că este dezamăgit de faptul că echipa sa a pierdut victoria în ultimele secunde de joc şi susţine că şansele la titlu depind în mare măsură de rezultatele adversarilor.
Portughezul, care s-a aflat la al doilea joc pe banca clujenilor, spune că CFR nu mai are voie să piardă niciun punct pe teren propriu până la finalul sezonului pentru a mai spera la titlu. "Trebuie să fim mai atenţi data viitoare. Acum, echipa adversă a profitat de şansa avută şi ne-a egalat. Nu-mi reproşez nimic, am făcut tot posibilul să câştigăm azi. Acum depindem de ceilalţi, este o luptă strânsă pentru campionat şi e foarte important să nu mai pierdem puncte acasă", a opinat acesta.
Fundaşul Tony da Silva, diagnosticat cu întindere musculară după accidentare suferită în timpul meciului, îi acuză pe bistriţeni de lipsă de fair-play la faza golului egalizator din prelungiri. "Le doresc succes celor de la Bistriţa cu toate că nu au fost fair-play la ultima fază. După cinci luni de pauză, eu nu îmi bat joc de fotbal, aşa că nu e vorba de nicio simulare. Mi-am dorit mult să stau pe teren fiindcă sunt profesionist. Oricum, consider că nu am câştigat din cauza noastră, am ratat prea multe ocazii", a apreciat şi fotbalistul.
Campioana CFR Cluj a remizat, vineri, scor 2-2, cu Gloria Bistriţa, la capătul unui joc în care a ratat un penalty pe final şi a fost egalată în ultimul minut de joc.