Concediul forţat ar putea creşte numărul greşelilor medicale
În timp ce unii medici vor sta acasă forţat, alţii vor munci suplimentar, iar orele în plus şi oboseala acumulată ar putea duce la înmulţirea cazurilor de malpraxis, a susţinut Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.
\"Va creşte timpul de aşteptare, comunicarea va avea mari deficienţe. Nu cereţi unui om care este obosit, iritat, să se mai poarte şi frumos, conflicte între medici şi pacienţi şi de ce nu - şi aici mă îngrozesc - vor apărea greşeli medicale, mai ales că nici Ministerul, nici Guvernul nu-şi asumă responsabilitatea acestei decizii\", a explicat Vasile Astărăstoae.
Colegiul Medicilor din România a protestat faţă de decizia prin care doctorii sunt trimişi în concediu neplătit sau li se reduce timpul de lucru şi implicit venitul. Organismul a cerut autorităţilor să renunţe urgent la această măsură.
Sistemul de sănătate se confruntă deja cu lipsa personalului medical calificat. Acest domeniu nu poate supravieţui, dacă unii medici intră în concediu forţat, potrivit Colegiului Medicilor. Singura soluţie pentru a se putea asigura asistenţa medicală este de a se apela la voluntariat, dar acest lucru \"nu este corect deloc în condiţiile în care medicii sunt oricum suprasolicitaţi şi prost plătiţi\", a susţinut Colegiul Medicilor.