MENIU

Concediul de creştere a copilului nu este luat în calcul ca vechime în muncă, potrivit Legii unice

Foto: coconino.az.gov

Concediul pentru creşterea şi îngrijirea copilului nu este calculat ca vechime în muncă, potrivit proiectului Legii salarizării unitare, care prevede că părintelui i se acordă, la reluarea activităţii, salariul de bază la gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a gradului avut anterior.

"Personalului care s-a aflat în concediu plătit pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 7 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi personalului ale cărui raporturi de muncă sau raporturi de serviciu au fost suspendate din alte cauze, potrivit legii, şi care nu au prestat activitate, i se acordă, la reluarea activităţii, salariul de bază la gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a gradului sau treptei profesionale avute anterior", se arată în proiectul de lege.

Legea unică prevede că, în cadrul fiecărui grad sau treaptă profesională, diferenţierea salariilor de bază se face pe un număr de cinci gradaţii, corespunzătoare celor cinci tranşe de vechime în muncă, astfel: de la 3 la 5 ani, de la 5 la 10 ani, de la 10 la 15 ani, de la 15 la 20 ani şi peste 20 de ani.

Gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se plăteşte cu începere de la data de 1 a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranşa respectivă.

OUG 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare, prevede, la articolul 18 alineatul 7, introdus printr-o lege aprobată în 2007, că "perioada concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, constituie vechime în muncă şi în serviciu, care se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu aceasta". 

Prin Legea 448/2006, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, persoana care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere un copil cu handicap beneficiază de concediu şi indemnizaţie de creştere a copilulului cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani. Şi prin acest act normativ, perioada de concediu "constituie vechime în muncă şi în serviciu, care se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu aceasta", potrivit articolului 13 alineatul 8.