Comuniştii sunt gata să discute cu opoziţia, spune Voronin
Comuniştii sunt gata să discute cu opoziţia, care a câştigat la diferenţă mică alegerile legislative, a declarat, joi, preşedintele moldovean în exerciţiu şi liderul PCRM, Vladimir Voronin, în condiţiile în care niciuna dintre tabere nu are majoritatea necesară pentru a-l desemna pe şeful statului.
Şeful statului a salutat "victoria convingătoare" a partidului său, care s-a clasat pe primul loc la alegerile legislative anticipate, cu 45,07% din voturi, obţinând 48 de mandate din 101 în Parlament, remarcând, totodată, că "peste jumătate dintre alegători şi-au dat votul altor formaţiuni".
Cele patru partide de opoziţie, care s-au declarat dispuse să se alieze într-o coaliţie, au obţinut în total 53 de locuri, dar nu suficiente pentru a alege noul preşedinte al ţării. Pentru a fi ales, un candidat la preşedinţie trebuie să obţină sprijinul a 61 de deputaţi. Această particularitate a condus, de altfel, la dizolvarea Parlamentului ales în 6 aprilie, în care PCRM avea 60 de reprezentanţi.