MENIU

Comuniştii riscă să piardă eventualele alegeri anticipate, spune Vladimir Socor

Foto: gdb.rferl.org

Pentru prima dată în ultimul deceniu, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) se va găsi în dezavantaj categoric în eventualitatea unor alegeri anticipate, motivul fiind deficitul de competenţă al echipei conducătoare, susţine analistul fundaţiei Jamestown, Vladimir Socor.

"După ce PCRM a câştigat majoritatea în patru scrutine parlamentare la rând - în 1998, 2001, 2005 şi 2009 - în prezent au apărut unele premise pentru ca Partidul Comuniştilor să se pomenească în minoritate, dacă se ajunge la repetarea alegerilor parlamentare. Cei mai mulţi dintre aceşti factori sunt rezultatul deficitului de competenţă din echipa conducătoare a PCRM", susţine Vladimir Socor într-un comentariul pentru Europa Liberă.

Socor a enumerat cele câteva greşeli şi abuzuri fundamentale care, în opinia sa, ar putea să determine o scădere importantă a scorului Partidului Comuniştilor la eventualele alegeri anticipate. După ce a ordonat poliţiei să cedeze vandalilor clădirile statului fără nicio împotrivire, conducerea a permis aceleiaşi poliţii să-i bată la fel de barbar pe protestatari, la câtva timp chiar după consumarea faptelor. Apoi, fără nicio umbră de dovadă, preşedintele Vladimir Voronin şi unii dintre apropiaţii acestuia s-au grăbit să-i acuze pe liderii opoziţiei de organizarea unei lovituri de stat, turnând prin aceasta şi mai mult gaz pe foc.

Potrivit analistului, Comisia de anchetă înfiinţată de autorităţi pentru elucidarea circumstanţelor şi consecinţelor violenţelor postelectorale din 7 aprilie are gradul de credibilitate zero. "Acelaşi grad de competenţă - zero - continuă să fie demonstrat de atâţia ani de către domnii Gheorghe Papuc, Valeriu Gorbulea şi Ion Morei, respectiv ministrul de interne, procurorul general şi şeful Consiliului de Securitate. Aceştia, alături de preşedintele Voronin, poartă responsabilitatea pentru greşelile şi abuzurile comise", spune Vlad Socor.

În plus, spune analistul, Voronin a comis marea greşeală de a insista să devină preşedintele Parlamentului şi chiar să transfere în Parlament unele dintre împuternicirile preşedintelui. "Nu numai domnul Voronin, dar şi mulţi alţi politicieni moldoveni încă nu au învăţat cum să se retragă cu graţie şi demnitate de pe scena politică, atunci când vine timpul", apreciază el. 

Socor afirmă că aceste greşeli i-au dat opoziţiei posibilitatea de a schimba subiectul dezbaterilor - atât pe plan intern, cât şi pe plan extern. În loc ca dezbaterile să se fi concentrat asupra distrugerilor din 7 aprilie, asupra faptului că opoziţia a respins verdictele observatorilor europeni şi verdictul Curţii Constituţionale referitor la alegeri, dezbaterile s-au concentrat aproape în întregime asupra greşelilor şi abuzurilor puterii.
"Oficialităţile Republicii Moldova nu se pricep să comunice propriul lor mesaj în interior. De asemenea, lipseşte complet capacitatea Republicii Moldova de a face lobby la Washington sau la Bruxelles. Iată din care motive conducerea actuală a Republicii Moldova păşeşte la alegerile repetate, dacă alegerile se vor repeta, într-o situaţie de mare dezavantaj strategic şi tactic. De data aceasta, autorităţile riscă, pentru prima dată după un deceniu, să piardă alegerile", mai spune Vladimir Socor, analist la fundaţia Jamestown.

Mai multe articole despre:
alegeri Republica Moldova Partidul Comuniştilor