Comuniştii au câştigat alegerile din Republica Moldova cu 49,9% din voturi
Partidul Comuniştilor a câştigat alegerile parlamentare de duminică din Republica Moldova cu 49,9% din voturi, ceea ce ar însemna că le revin 60 de mandate în Parlamentul cu 101 locuri, deci cu un mandat mai puţin decât majoritatea necesară pentru a-şi impune candidatul la alegerea preşedintelui.
Comisia Electorală Centrală a anunţat la ora 8.00 că, după procesarea a 94,4% din procesele verbale ale secţiilor de votare, alte trei partide - Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Democrat (PLDM) şi Alianţa Moldova Noastră (AMN) - au trecut pragul electoral, acumulând peste 35% din sufragii.
Partidul Liberal, avându-l ca figură reprezentativă pe Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, are 12,91% din voturi, ceea ce-i asigură 16 mandate, Partidul Liberal Democrat din Moldova are 12,23% din voturi, deci 14 mandate, iar Alianţa Moldova Noastră - 9,88% şi 11 mandate.
Noul parlament va trebui să-l aleagă pe viitorul preşedinte al ţării, în condiţiile în care mandatul actualui şef al statului, Vladimir Voronin, expiră marţi, 7 aprilie, dar poate fi prelungit pentru încă două luni, până la 7 iunie. Pentru alegerea preşedintelui este nevoie de voturile a 61 de deputaţi.