MENIU

Companiile europene ar putea cumpăra şi depozita gaz rusesc pe teritoriul Ucrainei

Foto: NewsIn

Companiile europene de gaz ar putea cumpăra şi depozita gaz rusesc pe teritoriul Ucrainei, ceea ce ar permite evitarea unei noi crize a gazului cu Rusia, a anunţat joi compania energetică ucraineană Naftogaz.

Rusia a avertizat în repetate rânduri Europa că ar putea sista din nou livrările dacă Ucraina nu va reuşi să plătească gazul necesar pentru a-şi umple depozitele subterane, pentru a asigura livrările în iarnă.

Premierul ucrainean Iulia Timoşenko a declarat săptămâna aceasta că ţara are nevoie de un credit de patru miliarde de dolari pentru a cumpăra gaz rusesc şi speră să îl obţină de la băncile europene.

Potrivit Naftogaz, suma necesară este de 4,2 miliarde de dolari, dar un împrumut ar putea fi evitat în cazul în care companiile europene sunt de acord să cumpere mai mult gaz decât au nevoie şi să îl stocheze în Ucraina.

Mai multe articole despre:
Ucraina gaz Iulia Timoşenko Naftogaz depozitare