MENIU

Comisioane surpriză la bănci

Foto: Realitatea TV

Mersul la bancă nu este ca mersul pe bicicletă. Chiar dacă ştiţi, sau cel puţin credeţi că ştiţi care sunt regulile şi etapele ce trebuie parcurse înaintea şi după deschiderea unui cont sau obţinerea unui împrumut, banca te poate surprinde.

Dacă aţi moştenit o sumă de bani depusă într-un cont bancar, nu vă bucuraţi prea tare. Vă aşteaptă câteva surprize. Dacă dori să retrageţi sau să transferaţi banii moşteniţi într-un alt cont, banca vă cere, pe lângă comisionul de retragere sau de transfer şi un comision de succesiune.Valoarea acestuia poate ajunge la 2 procente din sumă.

Chiar şi la un comision clasic, cum ar fi cel de alimentare de cont curent, pot fi surprize. Dacă banii sunt depuşi de altcineva decât titularul, persoanei respective i se cer între 4 şi 10 lei, în funcţie de suma depusă.

Pentru conturi în valută de peste 20 de mii de euro, comisionul ajunge la 3 euro. Dacă aveţi nevoie de un document bancar mai vechi de 6 luni, trebuie să scoateţi din nou bani din buzunar, pentru aşa-numitul comision de cartotecă. Dacă aţi uitat să plătiţi o rată, asta însemnă alţi bani în plus. Între 1 şi 5 lei.

Sfatul ar fi ca, ori de câte ori aveţi drum la bancă, să aruncaţi un ochii pe pagina de internet a instituţiei. Nu de alta, dar să nu fiţi luaţi prin suprindere când ajungeţi la ghişeu.

Mai multe articole despre:
bănci internet comisioane