MENIU

Comisia Udrea a audiat miercuri reprezentanţii a patru firme implicate în organizarea evenimentului \"Lumină la malul mării\"

foto: NewsIN

Comisia parlamentară de anchetă în cazul Ministerului Turismului a audiat reprezentanţii a patru firme care au fost implicate în procedura de achiziţie publică pentru evenimentul \"Lumină la malul mării\".

La audierile de marţi fuseseră invitaţi erau invitaţi patru reprezentanţi ai MT, însă niciunul nu s-a prezentat. 

La finalul şedinţei, preşedintele comisiei, Ludovic Orban, a spus că angajaţii MT care nu s-au prezentat vor răspunde individual pentru gestul lor. 

"Prin neprezentarea la audieri, în conformitate cu citarea lor legală, angajaţii MT vor răspunde individual pentru consecinţele legale ale refuzului de a se prezenta la comisia de anchetă pentru a fi audiaţi", a anunţat preşedintele comisiei. 

Comisia de anchetă ar fi trebuit să-i audieze pe secretarul general al MT, Gheorghe Nastasia, directorul Direcţiei de Dezvoltare Turistică, Octavian Arsene, şi directorul Direcţiei de Comunicare, Ana-Maria Toma şi operatorul desemnat pentru întreţinerea site-ului instituţiei. 

Singura care s-a prezentat marţi la audieri a fost Cristina Trăilă, reprezentanta ANRMAP.