MENIU

Comisia Europeană: România trebuie să fie atentă la salarii

Foto: keepdistance.com

România trebuie să fie atentă la salarii, să-şi consolideze politica fiscală, să-şi îmbunătăţească urgent capacitatea administrativă, să reducă birocraţia şi să pregătească mai eficient forţa de muncă. Mesajul a fost transmis de Comisia Europeană şi vine în contextul planului european de redresare economică.

Aplicarea legii privind majorarea salariilor profesorilor cu 50% ar avea implicaţii foarte grave asupra deficitului bugetar, a inflaţiei şi economiei în ansamblul său, atrage atenţia Comisia Europeană.

Organismul mai recomandă României să facă eforturi pentru a stopa creşterea deficitului de cont curent şi presiunile inflaţioniste. În opinia oficialilor europeni, România trebuie să îmbunătăţească planificarea şi execuţia bugetară şi să aibă mai multă grijă la cheltuielile publice.

O altă recomandare se referă la diminuarea birocraţiei şi îmbunătăţirea mediului de afaceri, în special prin reducerea măsurilor fiscale. România, se arată în comunicatul Comisiei, are unul dintre cele mai împovărate sisteme de impozitare din lume.