MENIU

Comisia Europeană: Economia României e în scădere

Foto: euro26.ro

Comisia Europeană are estimări pesimiste pentru economia românească. Aceasta va scădea cu 4% în 2009 faţă de creşterea de peste 7 procente din 2008.

Cifra a fost avansată şi de Fondul Monetar Internaţional cu o lună în urmă. Şi rata şomajului va creşte. Estimările iniţiale ale Comisiei vorbeau de o rată de 7 procente iar acum experţii Uniunii cred că aceasta va ajunge la 8%.
Cererea de bunuri şi servicii va urma evoluţia economiei, scăzând cu 6,3 faţă de ritmul de 12,5% înregistrat în 2008.

Datoria publică a României va creşte până la aproape 30 de miliarde de euro în 2010, cu circa 4% mai mult faţă de 2009, arată prognoza de primăvară a Comisiei Europene, dar nivelul este confortabil faţă de limita maximă impusă în Uniunea Europeana, de 60% din Produsul intern brut.

De asemenea, Comisia Europeana prognozează că deficitul bugetar ar României va creşte până la aproximativ 5,6% din PIB în 2010, în condiţiile în care în 2009 e estimat să se plaseze la 5,1%.