MENIU

Comisia Europeană discută cu România o strategie europeană privind integrarea romilor

Foto: ANSA

Comisia Europeană va publica la sfârşitul lunii iulie un raport privind situaţia romilor din UE, urmând să elaboreze o strategie europeană bazată şi pe experienţele României în acest domeniu, a declarat pentru NewsIn secretarul de stat MAE pentru afaceri europene Răduţa Matache.

"Ideea este de a conveni între statele membre un set de principii şi acţiuni comune privind integrarea romilor", a declarat secretarul de stat după o întâlnire avută marţi cu Joachim Ott, coordonator al Grupului de acţiune pentru romi din cadrul Comisiei Europene, şi cu Valeriu Nicolae, director general al European Roma Grassroots Organisation.

Matache a precizat că România a fost prima ţară europeană care a adoptat, în anul 2000, o strategie privind incluziunea romilor, având deja experienţa programelor care s-au dovedit a fi viabile - în special în domeniul educaţiei - şi a celor care nu au avut efectul scontat.

Grupul de acţiune condus de Ott a fost constituit după ce Consiliul European a convenit în decembrie 2007 că este nevoie de o acţiune coordonată între statele membre în privinţa integrării romilor. Comisia Europeană a fost atunci mandatată de şefii de stat şi de guvern să elaboreze un raport referitor la situaţia comunităţilor de romi din Europa, raport ce va identifica problemele şi va propune unele soluţii. CE va publica raportul la sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie, urmând ca în a doua jumătate a anului, sub preşedinţia franceză a UE să fie dezbătut în Parlamentul European şi în Consiliul European din decembrie. Sub preşedinţia UE condusă de Cehia, ţara de origine a comisarului pentru afaceri sociale Vladimir Spidla, este de aşteptat să fie adoptat un set de măsuri concrete privind incluziunea romilor.

Comisarul Spidla a criticat dur săptămâna trecută orice formă de rasism sau discriminare a romilor, în cursul unei dezbateri din Parlamentul European axată pe adoptarea de către Italia a noului pachet legislativ privind imigraţia.

Statele membre "au obligaţia de a ancheta atacurile rasiste şi de a-i pedepsi pe autori şi pe cei care incită la ură", a spus comisarul european, făcând aluzie la incidentele de săptămâna trecută, când cel puţin două tabere de romi au fost incendiate în suburbia oraşului Napoli.
Mai multe articole despre:
UE integrare Comisia Europeană romi