MENIU

Comisia de anchetă în cazul Udrea va începe, astăzi, elaborarea unui raport preliminar

Foto: RTV

Deputaţii din Comisia de anchetă în cazul Elenei Udrea au decis ca astăzi să înceapă elaborarea unui raport preliminar referitor la activitatea Ministerului Turismului şi au constatat "refuzul" ministrului Elena Udrea de a se supune prevederilor constituţionale privind audierea.

Membrii forului de anchetă în cazul Elena Udrea au decis, la propunerea social-democratei Aura Vasile, ca, în şedinţa de astăzi, să formuleze "concluzii preliminare" în legătură cu activităţile Ministerului Turismului reflectate în documentele transmise forului, pe baza analizelor preliminare care vor fi prezentate de către experţii în achiziţii publice angajaţi de Comisie.

Şi deputatul PSD Dumitru Chiriţă a pledat pentru transmiterea unui raport către plen. "La sfârşitul săptămânii, doamna Udrea a luat lumină la malul mării de la mentorul său, care i-a dat dezlegare la a acţiona cu toată tăria pentru subminarea statului de drept. Apreciez că este momentul să încetăm ceea ce se întâmplă vizavi de relaţia dintre Parlament şi minister şi să transmitem plenului Camerei concluziile şi recomandările noastre în raport", a spus Chiriţă.

Reprezentanţii PNL din Comisie s-au raliat la poziţia social-democraţilor. "Nimeni nu ne poate împiedica să facem un raport preliminar, în baza documentelor pe care le avem. Ce să facem, să trimitem portăreii şi poliţia la Ministerul Turismului să îi forţăm să ne pună la dispoziţie documente?", a spus şi preşedintele Comisiei, Ludovic Orban.

El a adăugat că, tot astăzi, Comisia trebuie să ia o decizie privind demersurile pe care le va formula "în faţa comportamentului ce întrece orice limită a Constituţiei, legilor şi bunului simţ al ministrului Udrea" şi că, "toţi funcţionarii iresponsabili pentru încălcarea gravă a Constituţiei trebuie pedepsiţi în conformitate cu prevederile legale".

De altfel, deputaţii au stabilit, prin vot, că refuzul Ministerului Turismului de a pune la dispoziţie documentele solicitate reprezintă o încălcare a Constituţiei şi Legii răspunderii ministeriale şi au constatat "refuzul" ministrului de a se supune prevederilor constituţionale şi legale de a fi audiată de Comisie.