MENIU

Comisia de anchetă în cazul Nemirschi îşi va relua activitatea pe 27 iulie

Foto: NewsIn

Comisia de anchetă Nemirschi şi-a încheiat şedinţa cu audierea directorului general al UCVAP, Cornelia Nagy, care a spus că au fost respectaţi paşii legali în atribuirea contractului de jumătate de milion de euro. Comisia îşi va relua activitatea pe 27 iulie.

Cornelia Nagy a expus, în comisia de anchetă,  paşii atribuirii contractului de difuzare de publicitate firmei Ars Advertising, subliniind că observatorul de la Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice (UCVAP) a constatat că s-au respectat prevederile legale. Fostul ministru al Mediului Sulfina Barbu i-a pus în vedere că obsevatorul care a întocmit raportul pentru al doilea contract, cel aflat în dezbaterea Comisiei de anchetă, poate fi suspectat de lipsă de profesionalism.

"Înţeleg că observatorul a fost domnul Ursache Alexandru, care a făcut parte şi din echipa iniţială pentru contractul iniţial. Aţi studiat raportul iniţial cu atenţie? Vă sugerez, pentru evaluările pe care le veţi face pentru subordonaţii dumneavoastră să studiaţi şi acest raport şi să vedeţi că are erori,şi erori foarte mari, ceea ce pune la îndoială porofesionalismul oamenilor pe care i-aţi trimis să întocmească aceste rapoarte", a spus Sulfina Barbu.

Democrat-liberalul Petru Călian a întrebat dacă au fost două oferte ale firmei Ars Advertising către Ministerul Mediului, cu sume diferite. Nagy a explicat că au existat două întâlniri între reprezentanţii Ministerului Mediului şi Ars Advertising pentru negocieri, pe 15 şi pe 27 mai, în timpul primei întâlniri descoperindu-se o eroare aritmetică în ofertă. Astfel, oferta a fost refăcută, corectându-se eroarea, dar a explicat că nu este în niciun caz vorba despre două oferte diferite. De asemenea, Cornelia Nagy a spus că la prima rundă de negocieri Ministerul Mediului a obţinânut mai multe servicii în aceeaşi sumă stabilită iniţial.

Comisia îşi va relua activitatea pe 27 iulie, dar, potrivit preşedintelui Mircea Duşa, în cazul în care apar elemente importante, poate avea loc o şedinţă şi mai devreme de această dată. Membrii Comisiei vor avea timp să studieze materialele aduse joi de Minister, documentaţia fiind foarte voluminoasă. Pentru următoarea şedinţă au fost invitaţi reprezentantul ANEREMAP şi reprezentantul Ars Advertising.

Mai multe articole despre:
Sulfina Barbu Ars Advertising