Colindele au răsunat în centrul muncipiului Tîrgu-Mureş
Opt coruri religioase şi o fanfară au oferit celor care au trecut prin faţa Primăriei, un concert cu totul şi cu totul special. Colindătorii au vestit Naşterea Domnului din balconul Primăriei, în timp ce mureşenii i-au ascultat cu un pahar de ceai în mână ori cu unul de vin fiert.
Trecătorii au ignorat frigul de afară şi s-au bucurat de fulgii de nea, care cădeau necontenit. Atmosfera de Crăciun a fost întregită de cei peste 300 de colindători, care cântau din balconul Primăriei.
Concertul de colinde susţinut de corurile bisericeşti în balconul Primăriei municipiului Tîrgu-Mureş a devenit deja tradiţie, în pragul sărbătorilor de iarnă.