MENIU

Colegiul profesorilor şi Carta autonomiei şcolare, propuneri pentru Codul educaţiei

FOTO: oron.ro

Disciplina în şcoli a fost principalul subiect abordat duminică, la discuţiile pe Codul educaţiei între sindicaliştii din învăţământ şi Ministerul Educaţiei, iar noutăţile propuse au fost înfiinţarea unui organism similar Colegiului medicilor şi elaborarea unei Carte a autonomiei şcolare.

Potrivit participanţilor la discuţii, Colegiul profesorilor ar trebui să fie responsabil de analizarea şi sancţionarea cazurilor de indisciplină şi imoralitate printre cadrele didactice, iar Carta autonomiei ar stabili limitele în care s-ar încadra puterea instituţiilor de învăţământ. Ea ar urma să cuprindă regulamentele de ordine interioară, statutul elevului şi metodologiile după care elevii şi părinţii vor fi implicaţi în luarea deciziilor care privesc şcoala.

Încă nu s-a stabilit în detaliu care vor fi criteriile după care va funcţiona Colegiul profesorilor, în ce limite se defineşte indisciplina şi nici care sunt sancţiunile propuse pentru diferite abateri. Nici prevederile Cartei nu au fost încă stabilite, toate acestea urmând să fie elaborate ulterior de Ministerul Educaţiei.

Discuţiile pe baza Codului educaţiei au loc în fiecare zi, până pe 14 august, când documentul ar trebui să fie finalizat, pentru ca pe 1 septembrie să fie propus spre aprobare în parlament. Printre cele mai importante modificări propuse până la această oră se numără obligativitatea grupei pregătitoare de grădiniţă, înlocuirea tezelor cu subiect unic cu un test anual de tip european, care să se susţină începând din clasa a IV-a, reducerea la trei a numărului de probe la bacalaureat şi emiterea, în urma examenului de maturitate, a unor certificate de tip Europass care să ateste competenţele lingvistice, dar şi cele tehnologice şi IT.