Colegiul Director al PD-L finalizează lista pentru PE. Bodu intră pe listă în defavoarea lui Nazare
Democrat-liberalii se pregătesc să definitiveze lista pentru europarlamentare. De la candidatura controversată a Elenei Băsescu şi până la zvonul că Theodor Stolojan nu ar mai fi cap de listă, subiectul a stârnit multe pasiuni în societatea civilă, în partid, dar şi în presă.
Democrat-liberalii s-au renunit în şedinţa Colegiului Director pentru a valida lista candidaţilor pentru europarlamentare, după ce, duminică seară, Comisia care analizează CV-urile a stabilit ca lista să fie deschisă de Stolojan. Pe listă apare şi Sebastian Bodu.
Liderii democrat-liberali au decis, duminică seară, ca prim-vicepreşedintele PD-L Theodor Stolojan să deschidă lista pentru Parlamentul European, locul al doilea urmând să fie ocupat de fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei.
Pe locurile următoare se află consilierul prezidenţial Cristian Preda, jurnalistul Traian Răzvan Ungureanu şi actualul europarlamentar Marian Jean Marinescu.
Pe lista ce va fi analizată de Colegiul Director se află şi fostul şef al ANAF, Sebastian Bodu, ca propunere din partea organizaţiei de Bucureşti, acesta câştigând un loc pe listă în defavoarea europarlamentarului Alexandru Nazare, au declarat surse din PD-L care participă la şedinţă.
Decizia finală va fi luată de Colegiul Director.