MENIU

CNADNR vrea să-i "taxeze" pe comercianţi ilegali de pe marginea drumurilor, pentru a strânge bani

Foto: blogspot.com

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va controla şi taxa peste 2.500 de comercianţi care folosesc ilegal zona drumurilor naţionale, ca să strângă bani pentru repararea şi întreţinerea drumurilor, au declarat reprezenatnţii companiei.

"În total în zona drumurilor naţionale există în prezent un număr de 6.438 de amplasamente, accese în ţară. Dintre acestea doar 3.897 de utilizatori ai zonei drumurilor naţionale, au fost avizaţi, respectiv au încheiat contracte cu CNADNR şi plătesc taxele către administratorul drumurilor" au declarat reprezentanţii companiei de drumuri.

Potrivit acestora, există până în prezent 2.541 de comercianţi stradali care folosesc ilegal zona drumului şi care vor fi controlaţi în vederea încheierii contractelor pentru utilizarea zonei drumului. Veniturile de utilizare a zonei drumurilor se ridică pe primul trimestru 2009 la peste 3,7 milioane lei, bani insuficienţi pentru întreţinerea drumurilor.

"În prezent, toţi banii pentru întreţinerea multianuală a drumurilor pe 2009 sunt cheltuiţi şi încercăm să găsim soluţii pentru a suplimenta bugetul, prin creşterea veniturilor proprii, respectiv contravaloarea rovinietei şi veniturile care ar trebui să vină din utilizarea zonei drumurilor de către comercianţi. Mulţi dintre aceştia sunt obligaţi să încheie contracte cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi să plătească o taxă (în funcţie de suprafaţă)" a declarat la începutul lunii mai directorul de infrastructură rutieră din MTI, Adrian Ionescu.

Reprezentanţii companiei de drumuri au precizat că acelor comercianţi care refuză să încheie contracte, li se va bloca accesul la drumul naţional prin montarea parapeţilor de beton.