MENIU

CNA a anunţat că va monitoriza dezbaterea de vineri, dar că nu are atribuţii în reglementarea ei

<descriere>

CNA nu poate impune modalitatea de organizare a dezbaterilor electorale, astfel că nu poate interveni în desfăşurarea celei de vineri de la Palatul Parlamentului, dar va monitoriza transmiterile TV, urmând a decide ulterior dacă au fost respectate principiile echilibrului şi al imparţialităţii.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a luat cunoştinţă de faptul că o organizaţie neguvernamentală va invita pe unii candidaţi la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României, la o dezbatere organizată la Palatul Parlamentului, în ziua de vineri 20 noiembrie 2009, dezbatere care, aşa cum au anunţat organizatorii, va putea fi preluată de radiodifuzorii interesaţi.

CNA aminteşte că dispoziţiile Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Deciziei CNA nr. 853/2009, \"prevăd accesul egal şi gratuit al candidaţilor la posturile publice şi private de radio şi televiziune în emisiuni de promovare şi dezbatere electorală, fără să impună modalităţile redacţionale de realizare a acestor emisiuni şi de inserare a lor în cadrul grilelor de program, acestea făcând parte din politica editorială a posturilor şi fiind la libera lor alegere\".

Preşdintele CNA, Răsvan Popescu, a precizat că instituţia şi-a anunţat punctul de vedere în urma sesizării făcute de Corneliu Vadim Tudor. Preşedintele PRM a adresat scrisori Avocatului Poporului, Biroului Electoral Central,Consiliului Naţional al Audiovizualului şi Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în care se plânge de tratamentul discriminator la care a fost supus,nefiind invitat la dezbaterea de vineri.

În acest context, se precizează că CNA va analiza şi va lua măsurile legale care se impun numai după difuzarea publică a emisiunilor audiovizuale, neavând atribuţii în stabilirea regulilor pentru dezbateri, \"în conţinutul, forma sau modalităţile de concepere a acestora şi a grilelor de program în ansamblu\".

În campania electorală pentru primul tur de scrutin, CNA a trimis radiodifuzorilor 51 de adrese de atenţionare, 22 de somaţii publice şi a aplicat nouă amenzi între 2.500 şi 15.000 de lei unui număr de 50 de radiodifuzori pentru motive legate de nerespectarea dispoziţiilor legale cu privire la reflectarea campaniei electorale.