Clubul Steaua a fost amendat cu 100.000 de lei în urma incidentelor de la derby-ul cu Dinamo
Clubul Steaua a fost amendat contravenţional cu 100.000 de lei, deoarece nu a făcut un control riguros la porţile stadionului şi a permis introducerea de materiale pirotehnice, dar şi a bannerelor cu conţinut obscen.
Pa lângă această amendă, clubul roş-albastru a mai primit una similară pentru că a permis suporterilor să intre pe stadion cu bannere cu conţinut obscen: "Clubul Steaua a fost amendat cu încă 50.000 de lei pentru nerespectarea organizării şi desfăşurării activităţii de asigurare a ordinii şi siguranţei spectatorilor în arena sportivă, conform legii organizatorul de competiţii sau de jocuri sportive având obligaţia să interzică afişarea în interiorul arenei sportive a simbolurilor, sloganurilor ori textelor cu conţinut obscen, indiferent de suportul pe care acestea au fost inscripţionate".
În altă ordine de idei, pe baza imaginilor video puse la dispoziţie de clubul organizator, Jandarmeria Capitalei va identifica si sancţiona, conform legii, suporterii care au aruncat cu petarde şi fumigene.
În urma acestor fapte, Jandarmeria Capitalei a făcut o propunere către Federaţia Română de Fotbal, de suspendare a stadionului din Ghencea.
În minutul 6, fanii Stelei de la Peluza Sud au aruncat mai multe torţe pe teren, acestea căzând în careul lui Matache. Pompierii au intervenit rapid şi le-au scos de teren, însă, imediat după, steliştii au aruncat în sectorul rezervat fanilor dinamovişti, care le-au trimis înapoi. Tot în debutul partidei, fanii de la Peluza Nord a galeriei roş-albastre au aprins mai multe torţe, pe care ulterior le-au aruncat în teren.
Steaua şi Dinamo au remizat, vineri, scor 1-1, în derby-ul etapei a 30-a a Ligii I, iar în urma acestui rezultat Steaua a ajuns la 52 de puncte şi se menţine momentan pe locul 4, în timp ce Dinamo continuă să fie pe prima poziţie, cu 62 de puncte.