Clint Eastwood a primit un premiu Palme d'Or pentru întreaga carieră
Clint Eastwood a primit, miercuri, un premiu Palme d'Or pentru întreaga carieră din partea organizatorilor Festivalului de Film de la Cannes, acesta fiind al doilea premiu de acest fel acordat vreodată.
"Sunt foarte flatat că am fost ales pentru a primi acest premiu. Cineaştii francezi mi-au fost întotdeauna alături, pe tot parcursul carierei. Când am regizat primul film, cineaştii şi criticii francezi m-au încurajat, în timp ce în ţara mea toţi au fost reticenţi. Franţa este prima ţară care priveşte şi apreciază cinematografia ca pe o formă de artă", a declarat Eastwood.
Organizatorii festivalului Cannes au mai acordat un singur premiu pentru întreaga carieră, lui Ingmar Bergman, în 1997.
În cariera sa de regizor, Clint Eastwood a câştigat peste 60 de premii la diferite festivaluri de film internaţionale, între care şi două Oscaruri. Filmele care i-au adus cele mai multe premii sunt "Million Dollar Baby", "Mystic River", "Unforgiven" şi "Bridges of Madison County".
Mai multe articole despre:
Franţa
Paris
premiu
regizor
actor
Cannes
Clint Eastwood
palme dor
Ingrid Bergman