Clienţii Sabyc făceau parte dintr-o comunitate ultrareligioasă din Israel, potrivit DIICOT
Procurorul DIICOT care se ocupă de cazul Sabyc a spus, joi, în timpul judecării recursului privind arestarea medicilor Natan Lewit şi Genia Zisking, că persoanele care veneau pentru a face operaţii de fertilizare in vitro făceau parte dintr-o comunitate restrânsă, ultrareligioasă, pentru care este foarte importantă demografia.
Procurorul a mai susţinut că cei doi medici efectuau operaţii de fertilizare in vitro în România de nouă ani, "sub patronatul celor doi rabini". Reprezentatul DIICOT nu a specificat, însă, despre cine este vorba.
Având în vedere că din ovocitele recoltate de la o singură femeie se puteau naşte între trei şi cinci copii, aceştia aveau toate şansele "să se împreuneze, fără să ştie că sunt fraţi", a adăugat procurorul.
Potrivit avocaţilor, procurorii s-au sesizat în cazul Sabyc la începutul lunii aprilie.
Procurorii au făcut recurs împotriva deciziei de a-i lăsa liberi cei doi medici de la Clinica Sabyc, reţinuţi săptămâna trecută în dosarul de trafic de ovule şi care nu au primit mandate de arestare de la Tribunalul Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti a motivat decizia de lăsare în libertate a medicilor Natan Lewit şi Genia Zisking prin faptul că nu există probe noi care să impună arestarea acestora, iar, din dovezile procurorilor, nu rezultă cu exactitate că cei doi ştiau că li se dau bani donatoarelor de la Clinica Sabyc. Astfel, conform motivării, "din redarea convorbirii purtate de Harry Mironescu la data de 24 iulie 2009 nu rezultă cu exactitate că cei doi inculpaţi Lewit Natan şi Genia Zisking ştiau că se dau bani donatoarelor".
Instanţa mai notează că procurorii nu au probe noi, strânse după data de 20 iulie, când s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara pentru cei doi medici, pe baza cărora să ceară arestarea acestora.