MENIU

Circulaţia pe relaţia Gara de Nord-Otopeni s-a deschis oficial pe 4 martie

Foto: wordpress.com

Circulaţia pe relaţia Gara de Nord-Otopeni s-a deschis oficial miercuri, 4 martie, lucrările la gară fiind terminate şi transportul auto până la Otopeni asigurat, a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).

Distanţa totală a traseului, de la Gara de Nord pînă la Aeroportul Otopeni, este de 23 de kilometri. "Pentru facilitarea accesului, Institutul de Studii şi Proiectări Căi Ferate (ISPCF) ia în calcul construirea unei scări rulante", a declarat directorul Regionalei Căi Ferate Bucureşti, Cristian Ungureanu.

În Aeroportul Otopeni se va deschide un ghişeu pentru vânzarea biletelor CFR, iar de acolo călătorii vor putea să cumpere legitimaţii şi către alte destinaţii, respectiv Iaşi.

Transportul periurban cu trenul costă şase lei, preţ în care este inclus şi autobuzul până la Otopeni.

Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, consideră că în funcţie de interesul pe care îl vor arăta călătorii pentru acest traseu se va decide păstrarea sau nu a acestei variante.