MENIU

Circulaţia pe Podul Grozăveşti va fi redeschisă în decembrie

Foto: wordpress.com

Circulaţia pe Podul Grozăveşti pe Spailul Independenţei, pe ambele sensuri de circulaţie, dar şi pe Bulevarul Vasile Milea, va fi redeschisă în luna decembrie a anunţat, primarul Capitalei, Sorin Oprescu.

Totodată, primăria a pregătit un studiu de circulaţie pentru Banu Manta şi Titulescu, astfel încât, atunci când lucrările la pod vor fi terminate, să nu existe în zonă conflicte de circulaţie. Oprescu a precizat că la pasajul Basarab finanţarea ajunge până la începutul anului viitor.

Primarul Capitalei a precizat că lucrările la pasaj sunt finalizate în proporţie de 60%, iar podul metalic în arc peste Dâmboviţa în proporţie de 70%. Potrivit reprezentanţilor primăriei, în privinţa expropierilor s-au rezolvat integral problemele, suprafaţa aferentă pasajului fiind integral în proprietatea municipalităţii.

Lucrările la pasajul Basarab au început în octombrie 2006 şi ar fi trebuit să fie finalizate în primăvara anului 2009, dar proiectul are întârziere de 18 luni, noul termen fiind 2010. În 2007 a fost cheltuită pentru realizarea pasajului o sumă de 71 milioane lei, în 2008, 80,86 milioane lei, iar în primele nouă luni din acest an, 73,4 milioane lei.
Mai multe articole despre:
Sorin Oprescu trafic lucrări pasaj Basarab