Circulaţia a fost blocată în zona Bucur Obor din cauza unui tramvai defect
Miercuri dimineaţă, în jurul orei 9.00 un tramvai s-a defectat în zona Bucur Obor. Reprezentanţii RATB au remediat defecţiunea, iar traficul a revenit la normal, după mai puţin de 30 de minute.
\"La această oră (09:10) nu circulă nici tramvaiul 34, nici tramvaiul 21. Sperăm să remediem defecţiunea în cât mai scurt timp posibil\", declara pentru REALITATEA.NET, miercuri dimineaţă, purtătorul de cuvânt al RATB, Mihai Vlădărău.
Defecţiunea a fost remediată, iar la 9.20 circulaţia a revenit la normal.
În perioada 21-24 decembrie şi 28-31 decembrie se menţine în exploatare parcul programat corespunzator unei zile de lucru, în timp ce în zilele de 25, 26, 27 decembrie şi 1, 2, 3 ianuarie 2010, vor circula mijoacele de transport corespunzătoare unei zile de duminică, anunţă RATB, printr-un comunicat.
În noaptea de Revelion vor funcţiona 29 linii de transport în comun. Astfel, pentru noaptea de Anul Nou, între orele 23.30 şi 5.30, din 30 în 30 de minute, vor circula 12 tramvaie, 3 troleibuze şi 14 autobuze.