MENIU

Ciprian Marica: Unirea vine să se apere, dar avem puterea să îi eliminăm

Ciprian Marica va uita că este român în meciul cu Unirea Urziceni

Atacantul român de la VfB Stuttgart spune că echipa sa este suficient de puternică pentru a reuşi să desfacă jocul ultradefensiv pe care crede că îl va adopta Unirea Urziceni în meciul din ultima etapă a grupei G din Liga Campionilor.

Atacantul Ciprian Marica a declarat că el şi colegii săi sunt decişi să facă tot ce le stă în putere pentru a se califica în optimile Ligii Campionilor în dauna Unirii Urziceni.

\"Suntem conştienţi de dificultatea jocului. Avem antrenor nou, fapt care ne motivează foarte tare. Vrem să câştigăm şi avem şanse foarte mari. Ştim că va fi greu, că Unirea va veni să se apere, egalul fiind în avantajul lor, dar ştiu că avem puterea să trecem peste asta. Avem echipă bună şi suntem extrem de concentraţi la acest joc. Sper ca noi să fim cei care ne vom bucura la final\" a declarat Ciprian Marica pentru ring.

Internaţionalul român a precizat că nimeni de la Stuttgart nu i-a cerut informaţii despre Unirea Urziceni: \"Sunt oameni în club care trebuie să studieze adversarul, treaba mea este doar să joc cât mai bine\".

Unirea Urziceni are nevoie de un singur punct la Stuttgart, în ultimul meci din grupa G a Ligii Campionilor, pentru a deveni prima echipă din România calificată în optimile Ligii Campionilor în cei 18 ani de când competiţia are formatul actual.