Cinci miliarde de euro din împrumutul extern vor fi folosite de Guvern
"Avem cinci miliarde de euro. Ce facem cu ei?" Aceasta pare să fie dilema guvernanţilor în ultima vreme. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, crede că o parte din bani ar putea fi folosită pentru majorarea salariilor şi pensiilor. Colegii de coaliţie de la PD-L nu sunt de aceeaşi părere. Premierul şi ministrul de Finanţe au spus răspicat că banii sunt destinaţi investiţiilor.
"Cred că atunci când am împrumutat 20 de miliarde de euro, dintre care 13 miliarde au mers către Banca Naţionala pentru a sprijini moneda naţionala şi sistemul bancar românesc, nimeni sau aproape nimeni nu a avut mare lucru de comentat aici (...) Mi se pare nefiresc ca, dintr-o sumă atât de mare, să nu putem să găsim un minim de resurse pentru o creştere limitată a salariilor şi a pensiilor mici", a spus Mircea Geoană.
O astfel de variantă, este drept că doar în situaţii de extremă urgenţă, a fost invocată şi de preşedintele Traian Băsescu: "Cel mai probabil, dacă vom avea nevoie, vom folosi o parte din aceşti bani pentru a susţine salariile şi pensiile mici în cazul în care criza se va adânci mai mult decât ne aşteptăm".
Premierul Emil Boc nu pare însă prea încântat de această variantă şi a precizat că deocamdată banii vor fi folosiţi pentru investiţii.
Şi mai vehement în această privinţă a fost ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea, care a spus că nu va aloca nimic pentru pensii şi salarii.
Din totalul împrumutului extern luat de România, de aproximativ 20 de miliarde de euro, o pătrime din bani va merge la Guvern. Prima tranşă va fi primită în iulie.