MENIU

Chrysler va cere intrarea în faliment, spune un oficial al administraţiei Obama

Foto: howstuffworks.com

Grupul Chrysler LLC va solicita intrarea sub protecţia legii falimentului, a spus un oficial al administraţiei Obama, scrie Bloomberg.

Oficialul a spus că eşecul unor creditori mai mici în a ajunge la o înţelegere finală asupra datoriilor companiei stă la baza deciziei. Echipa administraţiei Obama, care aştepta de mai mult timp falimentul Chrysler, a anunţat că toate pregătirile au fost făcute pentru ca acest proces să dureze cât mai puţin.

Chrysler a primit un împrumut de 4 miliarde dolari din partea guvernului la începutul lui ianuarie şi i-au fost promişi alţi 500 milioane dolari. Ar putea primi 6 miliarde dolari drept împrumuturi suplimentare prin încheierea unei alianţe cu producătorul italian Fiat, înainte de 30 aprilie.

Criza financiară globală a decimat marii constructori americani, iar preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a spus la sfârşitul lunii martie că intrarea rapidă a General Motors şi Chrysler în faliment este cea mai bună soluţie pentru restructurarea acestora.