Chivu, în pericol să rateze "dubla" naţionalei cu Serbia şi Austria
Fundaşul Cristian Chivu riscă să rateze meciurile pe care reprezentativa României le va disputa cu Serbia (28 martie) şi Austria (1 aprilie), în grupa a 7-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2010, din cauza problemelor medicale care l-au ţinut departe de gazon şi la Inter Milano, în ultimele săptămâni. Însuşi selecţionerul Victor Piţurcă şi-a exprimat temerile în acest sens.
Timp de trei săptămâni, căpitanul "tricolorilor" nu a putut fi folosit de Jose Mourinho la Inter, din cauza unor probleme la aductori. El a jucat doar o repriză în partida cu Fiorentina, disputată duminică, în Serie A, după ce, potrivit tehnicianului portughez a făcut mari eforturi pentru a intra în teren. Totuşi, la pauză el a solicitat să fie înlocuit, din cauza durerilor.
Prezent în România pentru a filma un spot publicitar, Chivu a profitat şi i-a făcut o vizită şi medicului naţionalei, Pompiliu Popescu. "Chivu a făcut un control şi va mai face azi alte investigaţii medicale pentru a şti în ce stare se află. Sunt îngrijorat de situaţia lui medicală, se prea poate să rateze meciurile cu Serbia şi Austria. Absenţa lui ar reprezenta o mare pierdere pentru echipa naţională", a spus Piţurcă, pentru agenţia NewsIn.
Chivu urma să efectueze, astăzi, un RMN pe baza căruia Pompiliu Popescu şi medicul de la Inter îi vor prescrie un tratament. Selecţionerul Victor Piţurcă va afla abia la finalul acestei săptămâni dacă va putea conta pe Cristian Chivu la meciul cu Serbia.