China şi Franţa au reluat relaţiile la nivel înalt cu ocazia summitului G20
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cel chinez Hu Jintao s-au întâlnit miercuri seară la Londra, cu ocazia summitului G20, punând capăt oficial conflictului ce dura de patru luni şi care a fost provocat de chestiunea tibetană.
Întâlnirea, care a durat circa 40 de minute, a avut loc în hotelul delegaţiei chineze, după dineul oferit de premierul Gordon Brown în deschiderea G20, a informat preşedinţia franceză.
Un oficial chinez de la Londra a confirmat anterior că această reuniune a avut loc, dar nu a dat detalii.
Discuţiile au fost "foarte amicale", a informat Parisul, exprimându-şi mulţumirea faţă de reluarea unei relaţii "de încredere" între cele două state.
"Întâlnirea noastră de miercuri marchează un nou punct de plecare pentru relaţiile noastre bilaterale şi sper că cele două părţi vor lucra împreună pentru lansarea unei noi faze în relaţiile noastre", a spus Hu Jintao la această întâlnire, potrivit China Nouă.
Cei doi lideri au participat joi la summitul G20 de la Londra, al cărui obiectiv este găsirea de răspunsuri concrete în faţa crizei economice.
Întâlnirea lor a fost anunţată miercuri de preşedinţia franceză, după publicarea unui comunicat comun ce anunţa reluarea la nivel înalt a relaţiilor dintre Franţa şi China, după tensiunile provocate de dosarul tibetan.
China a suspendat relaţiile la nivel înalt cu Franţa după întâlnirea din decembrie, în Polonia, dintre Sarkozy şi Dalai Lama, anulând mai ales un summit UE-China ce ar fi trebuit să aibă loc în noiembrie în Franţa, când Parisul asigura preşedinţia Uniunii.