China plănuieşte Jocuri Olimpice pentru roboţi
China ar vrea ca şi roboţii să participe la Jocuri Olimpice. Umanoizi se vor întrece în 16 probe diferite anul viitor în oraşul chinez Harbin.
Potrivit BBC News, organizatorii chinezi se aşteaptă ca peste 100 de universităţi din întreaga lume să-şi trimită cele mai competitive creaţii la Harbin.
Aceste Jocuri Olimpice nu sunt singurele discipline unde roboţii se iau la întrecere. Roboexotica reuneşte cu regularitate roboţi care amestecă cocktailuri, aprind ţigări sau vorbesc cu patronii de bar. Există inclusiv o cupă mondială a roboţilor, care a reunit anul acesta 400 de echipe din 35 de ţări. Ediţia din 2010 se va desfăşura în Singapore.