MENIU

China desfăşoară exerciţii militare fără precedent

Foto: nytimes.com

China a lansat marţi manevre militare de o amploare fără precedent, implicând 50.000 de soldaţi desfăşuraţi pe mii de kilometri, relatează agenţia China Nouă, citată de AFP.

Manevrele, numite "Demers - 2009", care au loc cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la formarea Republicii Populare Chineze, în 1 octombrie, implică divizii provenite din comandamentele regionale militare din Shenyang (nord-est), Lanzhou (nord-vest), Jinan (est) şi Canton (sud) şi vor dura două luni.

"În cursul acestor manevre fără precedent, unul dintre principalele obiective ale Armatei Populare pentru Eliberare (APL) va fi să îşi îmbunătăţească proiectarea pe termen lung", a anunţat Statul Major al APL.

"Spre deosebire de manevrele tactice anuale precedente, diviziile militare şi unităţile lor aeriene vor fi desfăşurate în zone neobişnuite, departe de garnizoanele lor şi de taberele de antrenament", a adăugat APL.

Potrivit Cotidianului Armatei Populare pentru Eliberare, aceste manevre vor simula victoriile chineze asupra Japoniei (1937-1945) şi asupra trupelor americane din timpul războiului din Coreea (1950-1953).

Potrivit raportului anual al Institutului Internaţional de Studii ale Păcii (SIPRI) de la Stockholm, publicat în iunie, China aproape că şi-a triplat bugetul militar în ultimii 10 ani şi ocupă a două poziţie în materie de cheltuieli militare, cu 6% din totalul mondial.

Beijingul, care dispune de cea mai mare armată din lume (peste două milioane de soldaţi), intenţionează să îşi crească bugetul militar cu 14,9% anul acesta, după o creştere cu 17,6% în 2008, dar dă asigurări că intenţiile sale sunt pur defensive şi vizează să modernizeze o forţă neadecvată provocărilor unui război modern. Cheltuielile sale militare se vor ridica la 460,68 miliarde de yuani (aproape 56 miliarde de euro), adică 6,3% din PIB.

Ambiţiile sale militare generează îngrijorări în străinătate, în special în Statele Unite, care au acuzat în repetate rânduri China că nu dă dovadă de transparenţă în acest domeniu.

Mai multe articole despre:
China soldaţi manevre militare exerciţii militare