Chestorul Jănică Arion Ţigănaşu a fost împuternicit director adjunct al DGA
Chestorul Jănică Arion Ţigănaşu, fost adjunct al Inspectorului General al Poliţiei Române, a fost împuternicit director adjunct la Direcţia Generală Anticorupţie, iar noua organigramă a unităţii a fost aprobată începând cu luna mai, au declarat, pentru NewsIn, surse din cadrul MAI.
Astfel, Direcţia Investigaţii, condusă de comisarul şef Dan Dănilă, are în componenţă serviciile Dezvoltarea Informaţiei, Special şi Serviciul Suport.
Direcţia Anchete - la conducerea căreia a fost împuternicit comisarul şef Stelian Isac, fost adjunct la comanda Direcţiei de Arme din Inspectoratul General al Poliţiei Române - a înglobat şi structurile de prevenire şi care iniţiau testele de integritate pentru angajaţii MAI.
Sub coordonarea Direcţiei de Relaţii Publice a fost trecut şi Serviciul Cooperare Internaţională, însă pentru moment nu a fost desemnat niciun ofiţer care să coordoneze activităţile pe acest segment.
A patra direcţie, Direcţia Administrativă a reunit serviciile Financiar, Logistic şi Analiză Sinteză şi este coordonată de comisarul şef DorganVitali.
Chestorul Jănică Arion Ţigănaşu a fost împuternicit ca director adjunct în locul comisarului şef Ionel Georgescu, acesta fiind numit în luna aprilie director general al instituţiei.
Serviciile Teritoriale care funcţionau pe lângă Parchetele Curţilor de Apel au fost desfiinţate, atribuţiile acestora fiind luate de 41 de servicii judeţene şi Serviciul Anticorupţie Bucureşti. De asemenea, schema instituţiei a fost lărgită, fapt apreciat şi de partenerii externi ai DGA.