MENIU

Cheile Aiudului, care unesc Valea Mureşului cu Valea Arieşului, sunt un adevărat rai pe pământ

Foto: RTV

Ne aventurăm acum în judeţul Alba, în Cheile Aiudului. Cu pereţi înalţi de stâncă printre care şoseaua de abia îşi face loc, zona este un adevărat rai pentru turiştii, simpli privitori, dar în aceeaşi măsură pentru pasionaţii de alpinism. Sălbăticia locului nu are cum să nu-ţi trezească setea de aventură. Şi după ce te-ai luat la luptă cu munţii, te aşteaptă o răsplată pe cinste, poţi să mănânci la localnici, care gătesc numai bunătăţuri.

Se înalţă trufaşe în Munţii Trascău, unind abrupt Valea Mureşului cu Valea Arieşului. Cheile Aiudului sau Cheile Vâlişoarei, cum le spun localnicii, s-au format după ce Pârâul Aiudului s-a luptat zeci de mii de ani cu stânca şi a învins-o. Frumuseţea lor ţi se dezvăluie încet, doar răbdare să ai.

Pereţii de piatră străjuiesc de-o parte şi alta, impresionând prin înălţimea lor, 250 de metri. Parcă ar vrea să pătrundă în cer. Stâncile îi captivează ca un magnet pe alpinişti. Sunt nu mai puţin de 20 de trasee marcate pentru cei care vor să escaladeze versanţii.

"Mie mi se pare mai mult un sport al minţii pentru că trebuie să te gândeşti mult, să te uiţi întâi şi după aceea te duci şi te caţeri. Dar fără antrenament te descurci mult mai greu", a spus o alpinistă.

Odată ajunşi sus, nu suntem decât noi şi cerul. Liniştea este, din când în când, sfredelită doar de corbi şi de susurul apei din vale. Aici pereţii se îndepărtează tot mai mult unul de celălalt, este semnul că am ieşit din defileul Cheile Aiudului. Coborâm ceva mai greu decât la urcare şi căutăm un loc primitor pentru odihnă.

La pensiunile care se află la câţiva kilometri de chei, o cameră dublă costă 100 de lei pe noapte. Iar gulaş şi brânzoaice ca aici nu mai găseşti. Cei care vor să fie aproape de munte se pot caza la cort, pe malul apei.

Plecăm din Cheile Aiudului după o zi plină. Ne conduc stâncile, pădurile şi florile sălbatice. Suntem mulţumiţi, pentru că fiecare a dat şi a primit. Muntele ne-a oferit din plin frumuseţea şi măreţia sa, iar noi l-am răsplătit, pentru că i-am cercetat fiecare colţişor.

Mai multe articole despre:
turism munte alpinism Valea Mureşului